miercuri, 4 iulie 2007

Metodologie de acreditare cursuri de formare

METODOLOGIA

de acreditare a programelor de formare continuă
a personalului din învăţământul preuniversitar

DISPOZIŢII GENERALE

Art.1. Prezenta Metodologie este elaborată în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 604/2001 modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 2191/2004 pentru înfiinţarea Centrului Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar, denumit în continuare CNFP, a O.M.Ed.C. 3948/2005, O.M.Ed.C. 3957/2005, O.M.Ed.C. 3958/2005 şi reglementează elementele componente ale sistemului de formare continuă a personalului din învăţământul preuniversitar: structura Comisiei Specializate de Acreditare, categoriile, tipurile, modulele şi curricula programelor de formare continuă, procedura de acreditare a programelor de formare continuă, modalitatea de alocare a creditelor profesionale transferabile şi numărul acestora, mecanismele de finanţare, certificatul sau atestatul pe care îl primeşte beneficiarul care a finalizat programele de formare continuă acreditate.

CAPITOLUL I - Comisia Specializată de Acreditare

Art.2. (1) În vederea acreditării programelor de formare continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, se înfiinţează, în cadrul CNFP, Comisia Specializată de Acreditare (CSA).
(2) Comisia Specializată de Acreditare, denumită în continuare CSA, are drept scop acreditarea programelor de formare continuă a personalului din învăţământul pre-universitar, alocarea de credite profesionale transferabile programelor implementate de furnizori, precum şi echivalarea numărului de credite profesionale transferabile obţinute de personalul din învăţământul preuniversitar în cadrul programelor speciale, în conformitate cu tipurile de programe menţionate la art.11.
(3) CSA acreditează programele de formare a formatorilor/mentorilor din sistemul de învăţământ preuniversitar.

Art.3. CSA are următoarele atribuţii:
a) evaluează şi monitorizează programele de formare continuă a personalului din învăţământul preuniversitar propuse de furnizori;
b) analizează şi evaluează documentaţia de prezentare a programelor de formare continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, pe baza criteriilor precizate la art. 21, 22, 23, 24 şi 25 din prezenta metodologie;
c) propune directorului CNFP, după caz, acreditarea, amânarea sau respingerea programelor de formare continuă a personalului din învăţământul preuniversitar;
d) propune CNFP certificarea formatorilor/mentorilor din sistemul de învăţământ preuniversitar care au finalizat programe de formare continuă acreditate de CNFP;
e) monitorizează şi evaluează activitatea de implementare a programelor de formare continuă acreditate;

f) propune CNFP modificări ale criteriilor, standardelor, metodologiei şi instrumentelor de monitorizare şi evaluare a programelor de formare continuă;
g) stabileşte numărul de credite profesionale transferabile aferente programelor de formare continuă acreditate menţionate la art. 11 categoriile 1, 2 şi 3, sau echivalează numărul de credite obţinute de personalul din învăţământul preuniversitar ca urmare a participării la un curs de formare continuă organizat printr-un program al Uniunii Europene şi/sau alte programe internaţionale la care România este asociată menţionate la art. 11, categoria 4;
h) desemnează pe unul dintre membrii săi pentru a face parte din comisia de evaluare finală a cursanţilor care au urmat programe acreditate de formare a formatorilor/ mentorilor;
i) propune directorului CNFP înlocuirea membrilor CSA în caz de absenţă nemotivată de la 3 şedinţe consecutive sau de la 4 şedinţe programate într-un an calendaristic.
j) CSA propune, prin preşedintele ei, înlocuirea unora dintre membrii săi pentru motivele prevăzute la lit.i. În acest scop, preşedintele înaintează către directorul CNFP propunerile de înlocuire, iar directorul CNFP înaintază ministrului educaţiei şi cercetării propunerile, cu respectarea prevederilor de la art. 4, alin (1) şi art.9.

Art.4. (1) CSA este organizată în patru Subcomisii Specializate de Acreditare (SSA) după cum urmează:
a) SSAP, pentru acreditarea programelor de formare continuă a personalului didactic din învăţământul preuniversitar;
b) SSAM, pentru acreditarea programelor de formare continuă a personalului de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar;
c) SSAA, pentru acreditarea programelor de formare continuă ale personalului didactic auxiliar şi a personalului didactic din învăţământul special;
d) SSAE, pentru echivalarea numărului de credite profesionale transferabile obţinute de personalul din învăţământul preuniversitar în cadrul programelor speciale realizate de către structuri organizatorice/ instituţionale care implementează programe internaţionale la care România este parte (de ex. Socrates, Leonardo) sau programe cu finanţare internaţională al căror beneficiar este M.Ed.C.
(2) Acreditarea programelor de formare a mentorilor şi a formatorilor se realizează de către membrii subcomisiilor de la alin. (1), pe specialităţi şi pe funcţii didactice sau de conducere.
(3) CSA cooptează în subcomisii experţi în funcţie de nevoi, pe baza criteriilor stabilite de Colegiul Stiinţific.

Art.5. (1) Membrii CSA sunt numiţi prin ordin de către ministrul educaţiei şi cercetării, pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea înnoirii mandatului o singură dată.
(2) CSA este formată din 15 membri, dintre care un preşedinte, patru vicepreşedinţi şi zece membri.
(3) CSA îşi alege un preşedinte şi patru vicepreşedinţi. Alegerea se face prin vot secret, cu majoritatea simplă a tuturor membrilor.
(4) Preşedintele CSA şi cei patru vicepreşedinţi sunt numiţi prin decizie a directorului CNFP, pe o perioadă de 4 ani, pe baza rezultatelor consemnate în procesul verbal al şedinţei de alegeri.
(5) Vicepreşedinţii CSA coordonează activitatea subcomisiilor prevăzute la art. 4, alin.(1).

(6) Ceilalţi membrii ai CSA fac parte din subcomisii după cum urmează:
a) patru membrii – SSAP;
b) doi membrii – SSAM;
c) doi membrii – SSAA;
d) doi membrii – SSAE

Art.6. Activităţile administrative şi de secretariat ale C.S.A. se asigură de şeful serviciului formare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar din cadrul C.N.F.P.

Art.7. (1) Şedinţele CSA sunt statutar constituite în cazul întrunirii a cel puţin 2/3 din totalul membrilor.
(2) CSA se întruneşte şi lucrează în plen, de regulă lunar.
(3) Subcomisiile CSA se intrunesc ori de câte ori este nevoie, la solicitarea preşedintelui CSA.

Art.8. (1) Atribuţiile şi responsabilităţile preşedintelui, vicepreşedinţilor CSA şi a subcomisiilor menţionate la art. 3 se stabilesc prin Regulament de Organizare şi Funcţionare propriu, elaborat de CSA sub coordonarea preşedintelui acesteia şi avizat de directorul CNFP.
(2) Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a CSA se elaborează în maximum 30 de zile de la aprobarea prezentei metodologii.

Art.9. CSA este constituită din: personal didactic din învăţământul universitar şi preuniversitar care are expertiza necesară evaluării programelor de formare continuă. Domeniile principale de expertiză sunt: management educaţional, curriculum de formare, didactici de specialitate (inclusiv învăţământ special şi învăţământul tehnic şi profesional), educaţia adulţilor, învăţământ la distanţă şi soft educaţional, formarea formatorilor/ mentorilor, programe educaţionale internaţionale.

Art.10. (1) Pentru a asigura calitatea ştiinţifică a serviciilor făcute de CNFP şi a mări capacitatea instituţională a acestuia, se constituie Colegiul Ştiinţific al CNFP în conformitate cu prevederile art. 27, alin. (1) din O.M.Ed.C. 3958/ 2005.
(2) Colegiul Ştiinţific al CNFP are următoarea componenţă: preşedintele şi vicepreşedinţii CSA, directorul CNFP, directorul Direcţiei Formare şi Dezvoltare Resurse Umane, directorul Direcţiei Politici şi Strategii Educaţionale din M.Ed.C., un reprezentant al unui furnizor de formare continuă sau reprezentantul unei firme de soft educaţional.
(3) Activitatea Colegiului Ştiinţific al CNFP se reglementează prin Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al CSA.

CAPITOLUL II – Categorii, tipuri de programe, durata, numărul de credite profesionale transferabile

Art.11. Programele de formare continuă supuse acreditării se clasifică ca în tabelul de mai jos:


Anexa la O.M.Ed.C. nr. 4611/ 2005

* Notă: Se consideră programe speciale cele realizate de către structuri organizatorice/ instituţionale care implementează programe internaţionale la care România este parte (de ex. Socrates, Leonardo) sau programe cu finanţare internaţională al căror beneficiar este M.Ed.C.
Art.12. (1) Pentru programele de formare continuă menţionate la art.11, CSA alocă credite profesionale transferabile, în funcţiei de categoria, tipul şi durata acestora.
(2) Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar trebuie să acumuleze la intervale de 5 ani minimum 90 de credite profesionale transferabile. Acestea se obţin după cum urmează:
a) 45 de credite profesionale transferabile din programe de perfecţionare “o dată la 5 ani” şi din programe datorate reformei conf. art.33, alin.(1) şi (2) din Legea nr.128/ 1997 cu modificările şi completările ulterioare.
b) 45 de credite din celelalte categorii de programe de formare continuă prevăzute la art.11.
(3) Creditul profesional transferabil este un indicator compozit, care desemnează volumul de muncă şi efort necesare unui cursant pentru promovarea cu succes a unei discipline dintr-un program de formare continuă acreditat, precum şi importanţa profesională a competenţelor ce se formează prin parcurgerea unei discipline, tematici sau modul de formare.

Art.13. În vederea corelării componentelor de formare continuă a personalului din învăţământul preuniversitar cu evoluţiile sectoriale sau globale din societate, programele de formare continuă se acreditează după cum urmează:
a) programele de formare continuă la care se face referire în art.11, categoriile 1 şi 3 se acreditează pentru o perioadă de maximum patru ani şi se monitorizează pe toată perioada acreditată;
b) programele de formare continuă la care se face referire în art.11, categoriile 2 şi 4 se acreditează pe durate de 1-3 ani şi se monitorizează pe toată durata pentru care au fost acreditate.

CAPITOLUL III -Furnizorii de programe de formare continuă

Art.14. (1) Sunt furnizori de programe de formare continuă, numiţi în continuare furnizori:
a) instituţiile prevăzute la art. 160 alin. (1) şi art. 135 alin. (1) şi (2) din Legea învăţământului nr.84/1995, republicată, cu completările şi modificările ulterioare.
b) Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Consilul Naţional pentru Curriculum, Consiliul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare
c) structurile organizatorice/ instituţionale pentru implementarea programelor internaţionale la care România este parte (de exemplu programul Socrates, programul Leonardo), sau a programelor cu finanţare internaţională al căror beneficiar este M.Ed.C.(de exemplu programul Phare sau programe finanţate de Banca Mondială)
d) Fundaţii, asociaţii profesionale şi organizaţii nonguvernamentale care au ca obiect de activitate pregătirea, perfecţionarea, şi dezvoltarea profesională a personalului didactic şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar.
e) Structuri instituţionale internaţionale agreate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care au ca obiect de activitate pregătirea, perfecţionarea şi dezvoltarea profesională a personalului didactic şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar;
(2) Pentru organizarea activităţilor prevăzute la art.11, categoriile 1 şi 3, furnizorii de formare continuă pot colabora cu instituţii similare, precum şi cu agenţi economici, potrivit prevederilor art. 160 alin. (2) din Legea nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.



CAPITOLUL IV -Procedura de acreditare a programelor de formare continuă

Art.15. (1) În vederea acreditării programelor de formare continuă propuse de furnizori, CNFP procedează după cum urmează:
a) Înregistrarea programului la Secretariatul CNFP;
b) Verifică dosarul de autoevaluare sub aspectul conformităţii cu criteriile precizate la art.18;
c) înaintează documentele de prezentare a programului, precum şi fişele de evaluare aferente, către CSA.
(2) După preluarea documentelor şi fişelor de la alin.(1), lit.c., CSA procedează după cum urmează:
a) analizează, aprobă, respinge sau amână programul;
b) redactează raportul de evaluare;
c) înaintează raportul de evaluare prin preşedintele CSA către conducerea CNFP.
(3) Directorul CNFP emite, după caz, decizia de acreditare, amânare sau de respingere a programului, conform propunerii CSA, şi o comunică furnizorului de formare continuă, în termen de 5 zile de la luarea deciziei.
(4) În cazul în care s-a dispus amânarea, după soluţionarea de către furnizorul de formare continuă, în termen de 30 de zile, a aspectelor pentru care programul a fost amânat de la acreditare, acesta reintră în etapa de analiză în CSA, respectând prevederile alin. (2)
(5) Furnizorul de formare al cărui program a fost respins de la acreditare de către CSA poate depune contestaţie la secretariatul CNFP, în termen de 15 zile de la primirea deciziei (data poştei). Directorul CNFP dispune reanalizarea programului de către Colegiul Ştiinţific al CNFP. Pe baza raportului, directorul CNFP decide şi transmite răspunsul la contestaţie în termen legal.
(6) Monitorizarea programului, în conformitate cu prevederile art. 13, se face de CNFP printr-un inspector sau printr-un membru desemnat al subcomisiei care a propus programul/stagiul de formare continuă spre acreditare.

Art.16.(1) CSA monitorizează prin subcomisiile sale programele acreditate în conformitate cu prevederile art.13, din prezenta metodologie.
(2) Monitorizarea programelor de formare continuă acreditate, se face pe baza:
a) raportului de monitorizare a activităţii de implementare a programului de formare continuă acreditat, întocmit de un inspector din cadrul CNFP şi un reprezentant desemnat al CSA, membru al subcomisiei de evaluare care a evaluat programul;
b) autoevaluării şi propunerilor de îmbunătăţire a programului de formare continuă, realizate de către furnizorul de formare continuă ;
c) verificării documentelor de consemnare a activităţilor din program, conform art. 16, alin. (1), din O.M.Ed.C. 3957/ 2005.
(3) În raportul de monitorizare, CSA propune, după caz:
a) menţinerea acreditării;
b) suspendarea acreditării până la remedierea aspectelor care au condus la această propunere. În caz de suspendare a acreditării, furnizorul de formare continuă nu mai are dreptul de a organiza formarea pentru alte serii de cursanţi până la ridicarea suspendării de către CSA.
(4) Propunerile din raportul de monitorizare menţionate la alineatul precedent se înaintează de preşedintele CSA conducerii CNFP.
(5) Directorul CNFP emite decizia de menţinere a acreditării sau de suspendare a acesteia, conform propunerii CSA şi o comunică furnizorului de formare continuă în termen de cinci zile de la luarea deciziei.

Art.17. (1) CNFP pune la dispoziţia furnizorilor de formare continuă toate informaţiile necesare în vederea acreditării, precum şi concluziile şi observaţiile consemnate în fişele de verificare şi de evaluare a programelor de formare continuă propuse de furnizori.
(2) Înaintea începerii programului furnizorul are obligaţia de a transmite în scris CNFP calendarul desfăşurării activităţilor din programul acreditat pentru fiecare serie de cursanţi.
(3) Orice modificări survenite pe parcursul derulării programului de formare continuă, trebuie aduse la cunoştinţa CNFP, de către furnizor, în termen de zece zile de la producerea lor, sub sancţiunea suspendării acreditării.
(4) Acreditarea se suspendă de drept dacă furnizorul nu a demarat programul în maxim un an de la acreditare, din motive imputabile lui.


CAPITOLUL V - Elaborarea programelor de formare continuă în vederea acreditării


Art.18. Furnizorul programului de formare continuă depune la CNFP un dosar de autoevaluare prin care trebuie să dovedească respectarea următoarelor criterii şi condiţii:
a) administrative: documentele referitoare la personalitatea juridică şi a deţinerii de spaţii corespunzătoare;
b) curriculare: necesitatea/ utilitatea programului de formare; obiectivele, structura planului-cadru de formare, modalităţile de evaluare şi resursele de timp alocate;
c) resursele umane utilizate şi atribuţiile acestora în program/stagiu, inclusiv cele menţionate la art. 33; resursele didactico - materiale disponibile.

Art.19. Pentru îndeplinirea criteriilor administrative furnizorul de formare continuă trebuie să prezinte următoarele documente:
a) actul de înfiinţare, precum şi anexele acestuia, care să ateste scopul şi obiectul de activitate al furnizorului de formare continuă în domeniul educaţiei şi învăţământului sau, după caz, ordinul ministrului educaţiei şi cercetării de aprobare a funcţionării ca centru de perfecţionare, calificare şi/sau conversie profesională;
b) dovada deţinerii sau a dreptului de folosinţă a spaţiului în care se desfăşoară activităţile de formare continuă;
c) chitanţa fiscală, conform prevederilor din art. 28, alin.(1) de achitare a taxei de acreditare a programului/stagiului de formare continuă.
Art.20. Pentru îndeplinirea criteriilor curriculare programul trebuie să satisfacă următoarele cerinţe referitoare la structura planului-cadru de formare:
a) denumirea programului (nu mai mult de patru cuvinte);
b) tipul de program;
c) forma de învăţământ: zi, seral, la distanţă, cu frecvenţă redusă;
d) curriculum-ul programului : se precizează scopul şi obiectivele programului; concordanţa obiectivelor cu activităţile şi utilitatea din oferta de program; competenţele pe care le formează cursanţilor; planul de învăţământ; schiţa/rezumatul temelor din programul de formare continuă; bibliografia şi timpul alocat fiecărei teme (corelarea duratei cu scopul, obiectivele, conţinuturile şi competenţele formate; orarul/ calendarul programului);
e) strategii de formare utilizate : metode şi tehnici de instruire utilizate; formele şi modalităţile de organizare şi desfăşurare a activităţilor de formare;
f) Evaluarea finală se realizează prin susţinerea în şedinţă publică a unui proiect/teme din portofoliul realizat sau a unei lucrări elaborate în acest scop. Din comisia de examinare constituită în acest scop face parte şi un reprezentant al CNFP sau al CSA.. Aprecierea portofoliului şi a susţinerii proiectului/ temei/ lucrării se face prin calificative (Excelent, Foarte Bine, Bine, Suficient, Insuficient). Bugetul de timp alocat evaluării face parte din durata totală a programului de formare continuă.

Art. 21. (1) Programele de formare continuă precizate în art.11, categoria 1, supuse acreditării se organizează pe module, după cum urmează:
a) programele de lungă durată - cuprind trei module.
b) programele de durată medie - cuprind două module;
c) programele de scurtă durată - cuprind un modul.
(2) Programele de formare continuă adresate cadrelor didactice, menţionate în ali.1, se organizează în următoarele module obligatorii:
a) Proiectarea, organizarea şi evaluarea activităţilor didactice – modulul I;
b) Management şi comunicare – modulul II;
c) Tehnici Informaţionale şi de Comunicare - iniţiere/avansaţi – modulul III.
(3) Programele de formare continuă adresate personalului de conducere şi personalului de îndrumare şi control, menţionate în art.11, categoria 1, se organizează în următoarele module obligatorii:
a) Management educaţional – modulul I;
b) Comunicare şi curriculum – modulul II;
c) Tehnici Informaţionale şi de Comunicare – iniţiere/avansaţi- modulul III.
(4) Programele de formare continuă precizate în art.11, categoria 3, adresate personalului didactic se organizează tematic sau modular. Din această categorie fac parte şi programele de formare continuă desfăşurate la nivelul cercurilor pedagogice şi la nivelul comisiilor metodice, dacă au fost acreditate de CNFP.
(5) Programele prevăzute la art.11, categoria 1, se compun astfel: un program de lungă durată cuprinde toate cele trei module, un program de durată medie cuprinde două module, iar un program de scurtă durată cuprinde un singur modul.
(6) Programele de formare continuă prevăzute la art.11, categoria 2, trebuie prezentate de către furnizorul de formare în vederea acreditării în conformitate cu prevederile din Cap.IV, art. 15 - 17 al prezentei metodologii
Art.22. (1) Programele de formare continuă adresate personalului didactic din învăţământul preuniversitar cuprind următoarele discipline:
===================
(2) Pentru disciplina obligatorie Curriculum-instruire-evaluare (politici, orientări teoretico-metodologice, practici exemplare) rămâne la latitudinea furnizorului, în funcţie de nevoile determinate, să focalizeze programele de pregătire pe unul dintre cele trei domenii menţionate mai sus (curriculum, instruire, evaluare).
(3) Pentru modulul 1 fiecare cursant va alege din pachetele A şi B minim câte o disciplină (opţională)
(4) Pentru modulul 2 fiecare cursant va alege minim două discipline opţionale.


Art. 23. (1) Modulele şi disciplinele programelor de formare continuă pentru funcţiile de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar:
======================
(2) Programele modulului: Tehnici Informaţionale şi de Comunicare (TIC), nivelul iniţiere şi nivelul avansaţi sunt precizate în O.M.Ed.C. nr. 5655/2004.


Art. 24. (1) Corespondenţele între: tipul programului-disciplinele obligatorii-numărul de credite profesionale transferabile - modulele programelor sunt prezentate în matricea de mai jos:
===========================
(2) Corespondenţele între: tipul programului-disciplinele opţionale-numărul de credite profesionale transferabile - modulele programelor sunt prezentate în matricea de mai jos:
==============================
(3) Corespondenţele între: tipul programului-disciplinele obligatorii/ disciplinele opţionale-numărul de credite profesionale transferabile - modulele programelor sunt prezentate în matricea de mai jos:
=================================
Art.25.(1) Pentru asigurarea resurselor umane şi a celor didactico-materiale necesare implementării programului furnizorul face precizări cu privire la:
a) resursele umane implicate : structura administrativă şi managerială a echipei care este implicată în desfăşurarea programului de formare continuă; responsabilul de program ; prezentare CV, pentru toţi membrii echipei de implementare a programelor, cu detalierea experienţei în domeniul vizat de program; diplomele şi certificatele cu relevanţă în domeniu, în copie legalizată (prin ştampila unităţii la care acesta este titular); referinţe despre prestaţia sa de formator; specializări recunoscute în formarea adulţilor; acreditare ca formator de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, alte documente relevante; personalul de sprijin logistic şi administrativ (pentru toate locaţiile de implementare a programelor de formare continuă).
b) resursele didactico-materiale prevăzute pentru desfăşurarea activităţilor din program: existenţa spaţiilor optime de desfăşurare a activităţilor de formare (săli corespunzătoare numărului de participanţi, dotările necesare, lumină naturală/artificială, mobilier etc.). Pentru activităţi practice sau seminarii, numărul participanţilor nu poate depăşi 25 într-o grupă; existenţa unor echipamente adecvate, destinate formării continue: calculatoare, retro/video-proiectoare, aparatură video/TV/DVD, telefon, fax, copiatoare etc., cu precizarea numărului de aparate; accesul la un centru de documentare şi informare care să cuprindă literatură şi publicaţii de specialitate, materiale audio-vizuale, acces la Internet, facilităţi de multiplicare.
(2) Baza didactico-materială şi spaţiile furnizorilor de formare continuă (atestate prin documente) pot fi deţinute în proprietate sau concesionate, închiriate, dobândite prin parteneriat sau alte forme pe durata formării respective.
(3) Precizările alin. (1) şi (2) se fac pentru fiecare locaţie de desfăşurare a activităţilor din programul acreditat.




CAPITOLUL VI - Finanţarea programelor de formare continuă şi plata membrilor C S A
Art.26. Programele de formare continuă acreditate, prevăzute la art.11, categoriile 1 şi 3, se finanţează din alocaţii de la bugetul de stat, în limita creditelor bugetare alocate, sau se pot susţine din taxe, sponsorizări şi alte venituri legal constituite.

Art.27. Costurile programelor de formare continuă prevăzute la art.11, categoria 2, sunt suportate individual de către participanţi.

Art.28. (1) Costurile pentru personalul didactic care a urmat un program de formare continuă acreditat, prevăzut la art.11, categoriile 1 şi 3 sunt suportate din fondul pentru perfecţionare alocat de către M.Ed.C.
(2) Ordonatorul secundar de credite are obligaţia să vireze în contul furnizorilor de formare continuă acreditaţi contravaloarea pentru activitatea desfăşurată cu personalul didactic din judeţul respectiv.
(3) În situaţia în care finalizarea programului de formare continuă menţionat la alin.1 nu s-a realizat integral din motive financiare, furnizorul poate percepe taxe de la beneficiar cu acceptul scris al acestuia. Taxele se calculează numai pentru modulul sau segmentul de modul care nu a fost susţinut financiar de către ordonatorul secundar de credite.

Art.29. (1) În vederea acreditării programelor de formare continuă prevăzute la art. 11, furnizorii de programe sunt obligaţi sa depună în contul deschis de CNFP următoarele taxe:
===========================

(2) Contravaloarea atestatelor sau certificatelor se suportă de către beneficiari.
(3) Activităţile de monitorizare menţionate la art.13 şi cele de evaluare finală precizate la art.20, lit. f, presupun participarea unui membru al CSA sau a unui inspector al CNFP. Aceste activităţi se realizează simultan.
(4) Cheltuielile de deplasare presupuse de activităţile menţionate la alin. (3) sunt suportate de către furniziori.
(5) Sumele cu titlu de taxă de acreditare se pot actualiza anual cu indicele de inflaţie al preţului de consum şi se aprobă cu avizul Direcţiei Generale Buget Finanţe Patrimoniu şi Investiţii din M.Ed.C.

Art.30. Modul de remunerare al membrilor CSA se face în conformitate cu prevederile art. 7, alin (2) din H.G. nr. 2191/2004.



CAPITOLUL VII -Certificarea personalului didactic care a finalizat programe de formare continuă acreditate


Art.31. (1) Cursurile de formare continuă se finalizează, după caz, cu :
a) „Certificat de competenţe profesionale ale personalului didactic” pentru cursurile de formare continuă finalizate cu acumularea a 90 de credite profesionale transferabile, şi este prevăzut în Anexa 1 la prezenta metodologie ;
b) „Atestat de formare continuă a personalului didactic” pentru cursurile / stagiile de formare continuă care au alocate până la 60 de credite profesionale transferabile, şi este prevăzut în Anexa 2 la prezenta metodologie.
(2) Certificatul de competenţe profesionale ale personalului didactic se eliberează de furnizorul programului de formare continuă şi se contrasemnează de directorul CNFP. Atestatul de formare continuă a personalului didactic se eliberează de furnizorul programului de formare continuă acreditat.
(3) „Certificatul de competenţe profesionale ale personalului didactic” / „Atestatul de formare continuă a personalului didactic”, se completează de furnizorul de formare acreditat, pe baza rezultatelor consemnate în documentele de evaluare ale cursantului.
(4) “ Certificatul de competenţe profesionale ale personalului didactic” / „Atestatul de formare continuă a personalului didactic” este însoţit de „Fişa competenţelor şi a disciplinelor din programul de formare continuă” şi este prevăzută în Anexa 3 la prezenta metodologie”.






DISPOZIŢII FINALE

Art.32. Acreditarea programelor de către CNFP anterior intrării în vigoare a prezentei Metodologii, îşi păstrează valabilitatea pentru durata precizată în decizia de acreditare.
Art.33. (1) Până la certificarea formatorilor de formatori/ mentori, M.Ed.C. recunoaşte statutul acestora în condiţiile în care competenţele specifice au fost dobândite în cadrul unor programe internaţionale la care România este parte sau a unor programe cu finanţare internaţională al căror beneficiar este M.Ed.C.
(2) Recunoaşterea statutului formatorilor de formatori/ mentori se face printr-o metodologie aprobată prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.
Art.34. Orice prevederi contrare prezentei metodologii de formare continuă a personalului din învăţământul preuiversitar sunt abrogate de drept.

Un comentariu:

ales121212 spunea...

Conform Ordinului Ministrului Educatiei si Cercetarii Nr. 46611/2005, pentru programele de formare continua, Comisia Specializata de Acreditare (CSA) aloca credite profesionale transferabile, in functie de categoria, tipul si durata acestora.

Cadrele didactice din invatamantul preuniversitar trebuie sa acumuleze la intervale de 5 ani minimum 90 de credite transferabile. Acestea se obtin dupa cum urmeaza:

45 de credite profesionale transferabile din programe de perfectionare „o data la 5 ani” si din programe datorate reformei conf. art. 33, alin.(1) si (2) din Legea nr. 128/1997 cu modificarile si completarile ulterioare;
45 de credite din celelalte categorii de programe de formare continua prevazute la art. 11, Anexa la O.M.Ed.C. nr. 4611/2005.
Scopul programelor este dezvoltarea la cadrele didactice din invatamantul preuniversitar a unui set de competente ce garanteaza eficienta profesionala. Programele vizeaza o pregatire coerenta si unitara a cadrelor didactice; se inscriu, pe de o parte, in prelungirea formarii initiale si secondeaza, pe de alta parte, celelalte componente ale formarii continue (gradele didactice – II, I si cel de excelenta). Ele raspund nevoilor de formare continua constante la nivel national si local si constituie o oferta generoasa concretizata in serii complete de cursuri de perfectionare.

Obiectivele programelor de formare, ca traiectorii ale procesului de formare catre finalitatile (competentele de format la cursanti) ce directioneaza intreg programul de formare, urmeaza directiile acestor finalitati si se detaliaza pe aceeasi structura, in temeni specifici obiectivelor. Formatorii vor urmarii dezvoltarea celor sase categorii de competente, prin abordarea unor continuturi diversificate, cu o metodologie de predare-invatare-evaluare specifica formarii adultilor:

competente metodologice (detaliate pe cunostinte, capacitati si abilitati, trasaturi de personalitate);
competente de comunicare si relationare;
competente de evaluare a elevilor;
competente psiho – sociale;
competente tehnice si tehnologice;
competente de management al carierei.
Activitatile propuse cursantilor urmaresc sa ofere informatii noi si substantiale din domeniul psihologiei, pedagogiei, didacticii si specialitatii, managementului educational; cadre metodologice coerente, bazate pe principiile invatarii active si interactive; strategii, tehnici si instrumente operationale de invatare si evaluare.

Tipul programelor: programe de lunga durata

Durata: 280 ore

Evaluarea finala va fi focalizata pe o selectie a principalelor competente relevante formate in cadrul modulelor programului.

Pentru fiecare modul cursantul va avea un portofoliu de evaluare constituit din probele de evaluare preconizate de catre fiecare formator la disciplina/aria curriculara predata.
Pentru intregul program:
Fiecare cursant va selecta dintr-un modul acele lucrari considerate mai relevante pentru propria formare in contextul programului (cel putin doua pentru fiecare modul).
Fiecare cursant va elabora si va introduce in portofoliu si un ESEU REFLEXIV asupra parcursului sau cognitiv si atitudinal in contextul programului, urmat de cateva directii ale viitoarei perfectionari profesionale.
Pe grupuri de cate 5 cursanti se va elabora si sustine in sedinta publica un proiect didactic prin care sa se demonstreze si sa se argumenteze in sustinere, eficienta programului de perfectionare.
Grup tinta:

profesori din invatamantul gimnazial si liceal;
invatatori, educatoare si institutori;
personal de conducere, indrumare si control.