miercuri, 18 iulie 2007

Ce este un Mediator scolar ce drepturi si ce obligatii are

ANEXA 2 la O.M.E.C.T. nr. 1539/19.07.2007
Normele de încadrare, activitate şi salarizare ale mediatorului şcolar
Capitolul I: Dispoziţii generale
Art. 1 Principala responsabilitate a mediatorului şcolar este de a sprijini participarea tuturor copiilor din comunitate la învăţământul general obligatoriu, încurajând implicarea părinţilor în educaţia copiilor şi în viaţa şcolii şi facilitând colaborarea dintre familie – comunitate - şcoală.
Art. 2 (1) Mediatorul şcolar este angajat de unitatea de învăţământ preuniversitar sau de către Centrul judeţean/al municipiului Bucureşti de Resurse şi de Asistenţă Educaţională, înfiinţat conform Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării, nr. 5418/2005.
(2) Îndrumarea metodologică a activităţii mediatorului şcolar revine Centrului judeţean/al municipiului Bucureşti de Resurse şi de Asistenţă Educaţională, iar coordonarea şi monitorizarea activităţii mediatorului revin conducerii unităţii/unităţilor de învăţământ preuniversitar în care îşi desfăşoară activitatea.
(3) Mediatorul şcolar colaborează cu personalul unităţii de învăţământ preuniversitar, cu consiliul părinţilor sau cu alte structuri asociative ale părinţilor recunoscute de unitatea de învăţământ preuniversitar, cu autorităţile locale/judeţene, cu organizaţii nonguvernamentale şi cu ceilalţi parteneri ai unităţii de învăţământ preuniversitar care au ca scop creşterea gradului de participare la educaţie şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor educaţionale.
Art. 3 Mediatorul şcolar îşi desfăşoară activitatea în unităţile de învăţământ preuniversitar şi în comunităţile de care aparţin acestea, unităţi autoidentificate sau identificate pe baza criteriilor din Anexa 1. Angajarea mediatorului se face la solicitarea şcolii sau a comunităţii, la propunerea inspectoratelor şcolare judeţene/al Municipiului Bucureşti, a autorităţilor publice locale/judeţene, a organizaţiilor guvernamentale şi non-guvernamentale sau la solicitarea părinţilor elevilor din unitatea şcolară respectivă.
Capitolul II. Selecţia, încadrarea, normarea şi salarizarea personalului
Art. 4 (1)Mediatorul şcolar poate fi:
a) absolvent de liceu, filieră vocaţională – specializare mediator şcolar sau absolvent al oricărui alt profil , urmat de un curs de formare profesională cu specializarea mediator şcolar, recunoscut de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;
b) absolvent al învăţământului obligatoriu cu durata de cel puţin 8 clase, urmat de parcurgerea cursurilor de formare profesională cu specializarea mediator şcolar, recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, şi în curs de completare a studiilor liceale.
(2) Pe postul de mediator şcolar, se recomandă angajarea unei persoane care cunoaşte limba şi cultura comunităţii locale pentru care sunt necesare serviciile de mediere şcolară.
(3) Într-o primă etapă, unităţile angajatoare vor avea în vedere, pentru ocuparea posturilor de mediator şcolar, persoane care au urmat cursurile organizate în cadrul programelor PHARE Acces la educaţie pentru grupuri dezavantajate şi care au mai lucrat ca mediatori.
5
Art. 5 Identificarea mediatorului şcolar este responsabilitatea comună a consiliului de administraţie al şcolii şi a comitetului reprezentativ al părinţilor sau a altei forme de asociere a părinţilor, recunoscută de şcoală.
Art. 6 Angajarea mediatorului şcolar se face, după caz, de către Centrul Judeţean/al municipiului Bucureşti de Resurse şi de Asistenţă Educaţională sau de către unitatea de învăţământ preuniversitar, urmare a paşilor descrişi la Art. 2 şi 3 din Anexa 1.
Art. 7 Nivelul de salarizare a mediatorului şcolar este cel prevăzut pentru categoria personal didactic auxiliar, poziţiile: 279, 280 şi 281.
Art. 8 Organizaţii nonguvernamentale sau grupuri de iniţiativă locale pot angaja mediatori şcolari, cărora le asigură costurile salariale, pentru şcoli cuprinse/partenere in diferite proiecte educaţionale, dacă desfăşurarea activităţii mediatorului şcolar în şcoală este agreată de comunitate şi de şcoală şi în urma acordului Inspectoratului Şcolar Judeţean/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Capitolul III. Responsabilităţile şi atribuţiile mediatorilor şcolari
Art. 9 Atribuţiile mediatorului şcolar:
1. Facilitează dialogul şcoală – familie – comunitate.
2. Contribuie la menţinerea şi dezvoltarea încrederii şi a respectului faţă de şcoală în comunitate şi a respectului şcolii faţă de comunitate.
3. Monitorizează copiii de vârstă preşcolară din comunitate care nu sunt înscrişi la grădiniţă şi sprijină familia/susţinătorii legali ai copilului în demersurile necesare pentru înscrierea acestora în învăţământul preşcolar.
4. Monitorizează copiii de vârstă şcolară, din circumscripţia şcolară, care nu au fost înscrişi niciodată la şcoală, propunând conducerii şcolii soluţii optime pentru recuperarea lor şi facilitând accesul acestora la programele alternative de învăţământ (înscrierea în învăţământul de masă la cursuri de zi sau la cursuri cu frecvenţă redusă, includerea în programul A doua şansă etc.);
5. Sprijină organizarea de programe suport pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare (programe de recuperare, programe de intervenţie personalizată, programe tip „Şcoala de după şcoală” etc.).
6. Colectează datele statistice relevante pentru monitorizarea accesului la educaţie şi menţinerea copiilor în sistemul educaţional obligatoriu.
7. Consemnează cu acurateţe şi obiectivitate problemele educaţionale sau de altă natură care au efect asupra participării la educaţie a copiilor din comunitate, informând familiile despre rolul şcolii şi despre prevederile legale referitoare la participarea copiilor la educaţie.
8. Asigură actualizarea bazei de date despre copiii aflaţi în pericol de abandon şcolar, monitorizează situaţia şcolară şi activitatea extraşcolară a acestora, încurajând participarea lor la educaţie.
9. Transmite şcolii toate datele colectate din comunitate, în scopul identificării soluţiilor optime pentru asigurarea accesului egal la educaţie al copiilor.
10. Contribuie la deschiderea şcolii către comunitate şi la promovarea caracteristicilor etnoculturale în mediul şcolar, prin implicarea în organizarea de activităţi cu părinţii/alţi membri ai comunităţii, organizarea de activităţi cu dimensiune multiculturală, organizare de activităţi extracurriculare etc.
11. Monitorizează şi încurajează prezenţa elevilor la orele din cadrul programelor alternative, suplimentare/de sprijin.
6
12. Sprijină elaborarea planului de desegregare şcolară şi implementarea acestuia, prin colaborare cu conducerea şcolii.
13. Informează autorităţile responsabile despre eventualele încălcări ale drepturilor copilului şi sprijină demersurile acestora pentru soluţionarea situaţiilor respective.
Art. 10 Atribuţiile prevăzute la art. 9 pot fi detaliate şi completate prin fişa postului.
Art. 11 (i)Evaluarea anuală a mediatorului şcolar se face de către instituţia angajatoare.
(ii) În cazul în care mediatorul este angajat de către Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională/Centrul de resurse şi Asistenţă Educaţională al municipiului Bucureşti, evaluarea se face pe baza rapoartelor de monitorizare elaborate de unitatea/unităţile în care mediatorul şcolar şi-a desfăşurat activitatea.
(iii) Evaluarea se va face pe baza raportului directorului unităţii şcolare, care trebuie să cuprindă:
- tipuri de activităţi organizate sau la care a luat parte mediatorul şcolar (întâlniri cu părinţii, realizarea recensământului copiilor etc.);
- impactul activităţii desfăşurate asupra comunităţii;
- gradul de satisfacţie a unităţii şcolare, a părinţilor, elevilor, comunităţii.

2 comentarii:

danutrita_2007 spunea...

parerea mea este ca salarizarea este mica

Unknown spunea...

Cui ii revine raspunderea de a cere mediatori școlar? Profesorii, directorul sau inspectoratul?