miercuri, 5 octombrie 2011

Am incheiat ACORD DE PARTENERIAT cu Centrul Diecezan Caritas Iaşi


  1. Părţi semnatare:
Între:
1. Centrul Diecezan Caritas Iaşi (denumit în continuare Centrul), asociaţie de utilitate publică (cf H.G. nr. 494/14.05.2008), cu sediul social în Iaşi, str. Sărărie nr. 134, CIF 4488681, reprezentat legal prin pr. Marius Adam, în calitate de Director Executiv,
şi
2. Asociatia "Voluntarii Normalisti ", cu sediul în Iasi, Str. Mihail Sadoveanu, nr. 46, CIF 21965683 reprezentat legal de prof. Alexandru Sebastian în calitate de presedinte se încheie prezenta Convenţie de parteneriat cu respectarea următoarelor clauze asupra cărora noi, părţile semnatare, am convenit:
  1. Obiectul Convenţiei:
(1) Prezenta Convenţie se încheie în scopul colaborării între cele două părţi semnatare în legătură cu acţiunile caritabile iniţiate şi organizate de către Centrul Diecezan Caritas Iaşi.
(2) Fiecare activitate, iniţiată de Centrul Diecezan Caritas Iaşi şi pe care Asociatia "Voluntarii Normalisti " va decide să o susţină prin implicarea activă a reprezentanţilor săi, cadre didactice, elevi, colaboratori etc, va face obiectul unei anexe la prezenta convenţie.
  1. Durata Convenţiei:
Prezenta Convenţie de parteneriat se încheie pentru o perioadă de 1 an, cu începere de la data semnării sale de către ambele părţi.
  1. Contribuţia părţilor semnatare - Roluri şi atribuţii:
Pentru a obţine rezultatele aşteptate, fiecare parte va îndeplini următoarele atribuţii:
(1) Asociatia "Voluntarii Normalisti ":
  1. Va sprijini acţiunile social-caritabile iniţiate de Centru, prin încurajarea cadrelor didactice, elevilor şi colaboratorilor de a se alătura acestor acţiuni.
  2. Va colabora şi se va implica activ la activităţile social-caritabile organizate de Centru.
  3. Va transmite Centrului o listă (conform Anexei 1 la prezenta Convenţie) cu numele elevilor şi a cadrelor didactice care decid să se implice în acţiunile social-caritabile pe care decide să le susţină.
  4. Cel puţin un cadru didactic al Asociatiei "Voluntarii Normalisti "  va însoţi întotdeauna elevii la acţiunile Centrului.
  5. Îşi asumă responsabilitatea de a obţine acordul părinţilor în vederea implicării elevilor în acţiunile social - caritabile iniţiate de Centru, desemnând un reprezentant responsabil în acest sens.
  6. Va oferi, în spirit de parteneriat, experienţa în domeniul educaţiei şi a protecţiei drepturilor copilului.
  7. Va contribui la promovarea misiunii Centrului în rândul comunităţii locale şi nu numai.
(2) Centrul Diecezan Caritas Iaşi:

  1. Va stabili o persoană responsabilă pentru coordonarea acţiunilor.
  2. Va pune la dispoziţie propriul spaţiu şi logistica necesară pentru desfăşurarea activităţilor.
  3. Va asigura un mediu adecvat pentru desfăşurarea activităţii de către voluntarii pe care instituţia de învăţământ parteneră îi va implica.
  4. Va asigura formarea iniţilă a voluntarilor.
(3) Obligaţii Comune:
1) Părţile semnatare se angajează să se informeze reciproc, permanent, asupra mersului colaborării.
2) Părţile se vor implica activ în promovarea reciprocă a imaginii partenerului.
3) Părţile vor păstra confidenţialitatea tuturor datelor furnizate între ele.
  1. Încetarea Convenţiei:
Raporturile contractuale încetează:
a) prin acord comun al părţilor, consemnat într-un act adiţional;
b) prin denunţare unilaterală din partea oricărei părţi semnatare, atunci când aceasta consideră că interesul său o impune, cu respectarea unui preaviz de 15 (cincisprezece) zile calendaristice;
c) de plin drept, în cazul în care părţile nu îşi respectă obligaţiile asumate, fără orice altă formalitate;
d) în cazul în care realizarea obiectului Convenţiei devine imposibilă din motive independente de voinţa părţilor;
e) în caz de forţă majoră.

VI. Dispoziţii finale:
(1) Prezenta Convenţie poate fi modificată sau completată, numai prin acord comun al părţilor, consemnat într-un act adiţional.

(2) Se va păstra confidenţialitatea datelor furnizate între părţi. Această obligaţie revine atât celor două părţi semnatare ale prezentei Convenţii, cât şi tuturor cadrelor didactice, elevilor voluntari, colaboratori, etc. implicaţi în activităţile la care se face referire în art.2 al prezentei Convenţii.
(3) Responsabilitatea de a aduce la cunoştinţa cadrelor didactice, elevilor, colaboratorilor ect această obligaţie revine instituţiei de învăţământ parteneră.
(4) Prezenta Convenţie intră în vigoare la data semnării ei de către părţi.

Prezenta Convenţie de parteneriat a fost încheiată astăzi, 5 octombrie 2011, în 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.



Centrul Diecezan Caritas Iaşi                                               Asociatia "Voluntarii Normalisti"
Pr. Marius Adam                                                                         prof. Alexandru Sebastian
Director Executiv Director                                                                   PRESEDINTE

 

PROIECTUL ASSOCLIC PORNESTE


Cine este Asociatia fara frontiere, ce isi propune, ce face si cu ce rezultate ?


ASSOCLIC 2-2011 se va desfasura in perioada sept. - decembrie 2011.
Assoclic este un concurs de proiecte organizat de Ateliere Fara Frontiere in doua editii anuale, pentru donare de echipamente informatice, colectate de la companiile responsabile social si reconditonate in atelierul de insertie al asociatiei catre organizatiile din Romania care dezvolta proiecte de acces la educatie, formare si integrare a beneficiarilor lor.
Prin aceasta etapa se vor dona pe baza de concurs 500 de pack-uri informatice reconditionate, complete (unitate centrala, monitor, periferice, soft) pentru aproximativ 90 de organizatii.
Tematica proiectului Assoclic are in vedere proiecte de educatie , formare si integrare prin acces la IT&C, care contribuie la dezvoltarea comunitatilor locale. Vor fi selectate cu prioritate proiectele care se adreseaza unui public vulnerabil din zone defavorizate economic.
Criterii de eligibilitate legate de proiect:
  1. Proiectul se adresează domeniilor pe care proiectul ASSOCLIC le susţine
  2. Proiectul va fi demarat in decembrie 2011 – februarie 2012
  3. Numarul de pack-uri informatice cerute nu este mai mare de 8 bucati.

Condiţii de acordare a finanţării

Pentru finantarea proiectelor câştigătoare, se va semna un contract de parteneriat intre Asociatia "Voluntarii Normalisti" si Asociatia Ateliere Fara Frontiere. Obiectul contractului de parteneriat prin care se face donatia kit-urilor informatice îl va constitui punerea in practica a proiectului anunţat câştigător. Anexele la contract vor fi:
  • procesul verbal de predare – primire si 
  • certificatul de garantie
Organizatiile castigatoare vor raporta rezultatele proiectului prin completarea chestionarelor de evaluare furnizate de Ateliere Fara Frontiere dupa 2 luni de la demararea proiectului si, respectiv, la 6 luni de la demararea proiectului. Castigatorul se va angaja la asigurarea transportului pack-urilor informatice de la sediul Asociatiei Ateliere Fara Frontiere (Bucuresti) la sediul structurii.
Scoala Normala "Vasile Lupu" Iasi a depus un proiect cu tema infiintarea unui "Centru de Jurnalism pentru adolescenti" si a fost rasplatita cu 7 calculatoare complet echipate hard si soft pentru care s-a deplasat la Bucuresti pentru a le transporta, prof. Alexandru Sebastian presedintele Asociatiei "Voluntarii Normalisti" si elevii Dragos Chelaru si Mihai Melinte de la clasa a XII-a D.
Pe data de 15 decembrie 2011, prin amabilitatea ApaNova ce ne-a pus la dispozitie o sala in cadrul Bazei de Agrement Floreasca, ne-am reunit reprezentanti ai tuturor celor implicati fie ca vorbim de parteneri precum CCIFER, Ecotic, Petrom, Metro sau de cei din spatele dosarelor de candidatura. In cadrul evenimentului am aflat opiniile partenerilor si juratilor dar si ale organizatiilor laureate. Subiectul comun l-a reprezentat dorinta tuturor ca Assoclic sa continue si in anii viitori intrucat nevoia de dotare cu echipamente informatice este foarte mare. Partenerii, de cealalta parte si-au reconfirmat angajamentul de a sustine prin toate mijloacele aflate la indemana continuitatea acestui program de donatii. Inceputa in primavara, traditia consursului de fotografii realizate cu beneficiarii calculatoarelor oferite a continuat si la aceasta editie. Multumiri oferim si Fundatiei Ada For You pentru momentul artistic pe care il puteti vizualiza intr-un montaj video postat mai jos.


In ce ne priveste, chiar daca vom intarzia termenele de punere in  functiune a laboratorului Centru dejurnalism o vom face cu cea mai mare atentie in perioada imediat urmatoare avand in vedere iarna cam geroasa prin partea Iasului. Vom infiinta acest centu in Centrul de Resurse din scoala pana la 1 Martie 2012.

vineri, 20 mai 2011

O ZI CU GARABET IBRAILEANU

         Inceputa ca initiativa a dirigintilor claselor a X-a D si a XI-a D inscrisa in tematica orelor  de dirigentie, actiunea "O zi cu Garabet Ibraileanu" vine in sprijinul comunitatii elevilor Scolii Normale "Vasile Lupu" profil uman specializarea filologie in urmatoarele directii:
  1. actiunea completeaza un gol in programa scolara, Garabet Ibraileanu nemaifiiind studiat nici la clasele de filologie, ceea ce ni s-a parut o deficienta;
  2. actiunea initiaza un ciclu pe care dorim sa-l prelungim, al intalnirilor elevilor nostri cu poeti si scriitori ieseni;
  3. actiunea abordeaza temele intr-o maniera extinsa a continuturilor, prezentarea nelimitandu-se doar la personalitatea criticului literar Garabet Ibraileanu al anilor inceputului de secol XX sau la faptul ca intreaga sa viata este legata de revista "Viata romaneasca" ci reface un drum al evolutiei acestui fenomen literar punctand de fiecare data elemente reprezentative, etape, actori, fenomene si trimite la fenomenul cultural actual in era globalizarii dictata de apartenenta la U.E.;
  4. actiunea aduce in fata publicului personalitati ale culturii iesene in viata (azi scriitorul Valeriu Stancu) tocmai pentru a diminua sentimentul ca ar exista o criza a modelelor, adesea subliniata de mijloacele mass media si acuzata scoala ca ar avea vina ca nu le cultiva;
  5. actiunea isi propune descoperirea tinerelor talente literare si invitarea lor in a scrie si colabora cu Revista "Cronica"
  6. este o activitate culturala in spiritul voluntariatului comunitar in care incercam sa educam comunitatea elevilor prin implicarea membrilor Asociatiei "Voluntarii Normalisti", elevi si profesori participand voluntari, din nevoia de cultura,  din convingerea apartenentei la o comunitate aparte (a viitorilor lucratori in sfera sociala) si din increderea ca lucrurile mari si de valoare se pot realiza numai in echipa, prin contributia benevola a fiecaruia.
Si-au adus contributia cu prisosinta Scoala Normala "Vasile Lupu" Iasi reprezentata de D-na Director Mihaela Ungureanu, D-na bibliotecar Elena Silian,  Biblioteca Judeteana "Gh.Asachi" Iasi reprezentata de D-l dir.adj. Valeriu Stancu , Carina Munteanu, Eva Damian si de Filiala  "Garabet Ibraileanu" reprezentata de Dan Scutelnicu, Floarea Alexandru, Nicoleta Bornaz si Carmen Roman.
    Mi-au ramas in memorie cateva remarci ale scriitorului Valeriu Stancu din care redau citand cu aproximatie:
    • "Se spune ca in critica literara au excelat cei ce au ratat in creatia lor literara: cu doua exceptii: Garabet Ibraileanu si George Calinescu..." (s-au adus argumente si exemple, detalii)

    Redam mai jos imagini din timpul expunerilor.


    sâmbătă, 30 aprilie 2011

    FORMARE SI EDUCATIE PE TEMA PROTECTIA MEDIULUI


    INSPECTORATUL SCOLAR AL JUDETULUI IASI
    Municipiul Iaşi, Strada Nicolae Bălcescu, nr. 26 Judeţul Iaşi
    Cod poştal: 700117    Centrală:  0232-268014 / 0232-268015 / 0232 - 268019  

    INSPECTOR RESPONSABIL PROIECTE EDUCATIVE - prof. Gabriela Conea
     

    Asociatia  “Voluntarii Normalisti” Iasi
    Aleea Mihail Sadoveanu nr.46 cod 700489
    Presedinte/ - prof. Alexandru Sebastian

      PROIECT
    Titlul proiectului: "Un mediu sanatos ma ajuta sa traiesc sanatos"
    Data desfasurarii: incepand cu luni 2 mai 2011 orele 14 pana sambata 28 mai orele 18.
     

    Participanti:
    • 150 de elevi ai claselor a X-a D, a XI-a D, a IX-a A, a IX-a B, a IX-a C, a IX-a D, a X-a A  ai Scolii Normale “Vasile Lupu” Iasi membri ai Asociatiei “Voluntarii Normalisti” Iasi mobilizati de prof. Alexandru Sebastian si condusi de dirigintii lor; 
    • 30 de elevi de clasa a VII-a , ai Scolii cu clasele I-VIII "George Poboran" Slatina, judetul Olt, coordonati de profesor Mariana Iordan, coordonatoarea proiectului Comenius multilateral in derulare , “Vivre ensemble dans une Europe vive”

    Parteneri:
    1. Asociatia  “Voluntarii Normalistihttp://voluntariinormalisti.blogspot.com;
    2. I.S.J. Iasi

    3. Asociatia AICEA  – cu sediul in orasul Slatina, Olt, ONG specializat in educatia civica a populatiei.
    4. I.S.J. Olt
    5. Primaria Rediu  pe baza de acord de parteneriat
    6. Scoala Normala “Vasile Lupu” Iasi ca partener prin statut si
    7. Posta Romana ca partener asociat prin acord de parteneriat.


    Rolul partenerilor “la distanta”
    Justificarea proiectului
    1. Dat fiind contextul din scoala romaneasca, unde educatia ecologica nu exista ca disciplina aparte ci se realizeaza doar in cadrul orelor de geografie si biologie atat cat ne permite programa supraincarcata, se impune tot mai mult initierea de proiecte educative extrascolare.
    Pentru ca impactul asupra elevilor sa fie mai mare, este necesar un proiect la nivel de institutii si judete, in care elevii sa relationeze in spatiul Web, sa participe activ la activitatile de evaluare si de diseminare a rezultatelor prin:
    • chestionare,
    • filme,
    • fotografii,
    • ecoreportaje
    • interviuri
    Dorim ca proiectul sa devina o preocupare permanenta a celor doua scoli pana in 2013, an de an reluandu-se si imbogatindu-se in continut, forme de manifestare, numar de participanti, numar de actiuni si rezultate.

    1. Exista in Romania Legea mediului, care nu este respectata nici la capitolul ‘’Implicarea autoritatilor locale si nationale” , nici la capitolul “Sanctiuni”.
    In acest context, actele de distrugere a mediului sunt din ce in ce mai vizibile. Vrem sa punem in evidenta si sa constientizam comunitatea locala asupra acestui fenomen si a consecintelor lui.

    1. In acest interval, in preajma Zilei Europei - 9 Mai se deruleaza la nivel national si international un amplu calendar ecologic:
    • luna padurilor/ apelor/ parcurilor/ ;
    • actiuni de plantare de pomi si arbusti;
    • actiuni de ecologizare a albiilor de rauri si protectie a mediului si
    • actiuni pentru pastrarea unui climat de viata sanatos.
          4.   Proiectul sprijina intreţinerea Parcului dendrologic al şcolii, declarat de importanţă locală prin Hotărârea nr. 8/1994 a Consiliului Judeţean Iaşi, ceea ce constituie una dintre activitatile ce si le propune la Art.9 punctul g. Statutul de functionare a Asociatiei "Voluntarii Normalisti";
    5.   Derulam in acest moment proiectul Comenius multilateral "Responsible Citizens - Scientifick Nowledge" a carui preocupare este educatia pentru un mediu sanatos la fel ca si proiectu "Vivre ensemble dans une Europe vive” al Scolii "George Poboran" Slatina si suntem interesati de impactul lor. Consideram ca educatia formala este necesara a fi completata cu activitati nonformale desfasurate in mediul natural. Activitatile practice pot forma abilitati, atitudini si competente necesare cetateanului secolului XXI. 
    La nivel european, sunt derulate mai multe  actiuni dedicate ideii de colaborare.
     Informatii despre programul Comenius al Uniunii Europene, idei , sugestii despre cum puteti participa la activitatile organizate la nivel european in cadrul Saptamanii Comenius (2-9 mai 2011) si pagina de inscriere sunt disponibile pe site-ul dedicat http://www.comeniusweek.eu).
    Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV) va avea loc în perioada 9 - 15 mai 2011, sub sloganul “Anul acesta se poartă voluntariatul. Fii la modă, voluntariatul îţi vine bine!”.
     In cadrul Saptamanii Comenius vom propune si celorlalte scoli din proiectele noastre Comenius derulate anterior, colaborarea in activitati de protectie a mediului dedicate Zilei Europei (9 Mai 2011), activitati ale caror rezultate sa fie publicate pe acest blog.
    Vom putea dedica in 13 mai 2011 a doua actiune Saptamanii Nationale a Voluntariatului ce va avea loc in perioada 9-15 mai 2011 si o vom inscrie in cadrul Calendarului Anului European al Voluntariatului 2011 in Romania .

    Scopul proiectului
    • Proiectul isi propune sa constientizeze elevii cu privire la problemele de mediu incat acestia să fie capabili:
      a) să înţeleagă corect interdependenţa dintre calitatea vieţii şi calitatea mediului;
      b) să înţeleagă care este rolul apei în natură;
      c) să se implice activ în acţiuni de popularizare a metodelor de economisire a apei ;
      d) sensibilizarea părinţilor şi a comunităţii locale cu privirela problemele de mediu;
      e) dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de mediu prin implicarea responsabilă în acţiuni de protejare a mediului;
    • Vom prezenta elevilor aspecte europene culese din timpul reuniunilor de lucru ale profesorilor care deruleaza proiecte Comenius pe teme de mediu, pentru ca elevii din scoala romaneasca sa remarce similitudini ce ne apropie si diferente care ne separa, sa culeaga aspecte pozitive pe care sa le ia ca modele. Scoala Normala "Vasile Lupu" Iasi deruleaza momentan proiectul Comenius mobilitati multiple cu tema "Responsible citizens scientifick nowledge" si are intalnire de proiect in mai 2011 la Lisabona de unde vor transmite informatii pe aceasta tema pe care le vor posta drept comentarii la acest articol.
    • formarea si dezvoltarea abilitatilor manageriale (cum gospodaresc resursele materiale, umane, de timp si bani necesare desfasurarii unei actiuni);
    • formarea competentelor civice (cum ma imbrac pentru a efectua o activitate, cum ma pregatesc, ce mananc, cum respect regulile de deplasare pe sosea si la locul de munca, cum protejez mediul);
    Obiectivele proiectului:
    1. Educarea tineretului in spiritul voluntariatului comunitar;
    2. Educarea tineretului in spiritul protectiei mediului, a dezvoltarii sale durabile si a ingrijirii sanatatii;
    3. Formarea abilitatilor cetatenesti ;
    4. Formarea deprinderilor de a lucra in echipa intr-un proiect complex in vederea formarii abilitatilor necesare in alte proiecte de tip Leonardo sau Comenius;
    5. Dezvoltarea abilitatilor de loisir (petrecere a timpului liber) si alimentatie rationala.
     Descrierea proiectului

    Scolile implicate in proiect vor desfasura independent actiunile propuse in Saptamana Comenius 2011 si Saptamana Nationala a Voluntariatului iar rezultatele lor, evaluarea si diseminarea se vor face in comun pe blogul http://voluntariinormalisti.blogspot.com

    Program asemanator in cele doua scoli:
    1. In fiecare scoala participanta la proiect se va organiza un concurs de cunostinte pe teme de mediu, una din probe fiind realizarea unui proiect de protectie a mediului in Zona fiecarei Scolii. Concursul se va finaliza cu o iesire in natura. 
      Materialele produse cu aceasta ocazie si cu ocazia derularii activitatilor din Saptamana Comenius si Saptamana Nationala a Voluntariatului vor alcatui un PORTOFOLIU ce va fi expus de fiecare scoala pe http://voluntariinormalisti.blogspot.com
    Elevii Scolii Normale “Vasile Lupu” Iasi si-au propus sa efectueze:

    - In 10 mai 2011 vom ecologiza curtea Scolii Normale “Vasile Lupu” Iasi si Parcul dendrologic al Scolii Normale “Vasile Lupu” Iasi cu elevii claselor a IX-a si a X-a A in cadrul Saptamanii Comenius (2-9 mai 2011) (actiune amanata din 6 mai din cauza ploii):
    • vom intretine si ecologiza spatiul verde din jurul scolii, al bisericii scolii si al caminului; 
      • vom reconditiona usa bisericii Sf. Treime din curtea scolii si o parte din picturi;
      • vom confectiona 20 colivii pentru veverite si pasari si vom amplasa in curtea scolii 4 dintre ele;
        • vom aduna crengile rupte, hartiile si pet-urile si le vom depozita la lada de gunoi din curtea scolii;
        • vor planta puieti si arbori ornamentali procurati de conducerea Scolii Normale "Vasile Lupu" Iasi
      • vom intretine arborii seculari din Parcul dendrologic al scolii;
      • vom taia arbustii crescuti inutil in curtea scolii;
      • vom grebla frunzele cazute si vom curata spatiul verde din preajma caminului scolii.


      -In 13 mai 2011 vom ecologiza drumul judetean 282 pe distanta a 10 Km intre Scoala Normala "Vasile Lupu" Iasi si satul Horlesti Comuna Rediu cu acordul si sprijinul Primariei Rediu cu elevii claselor a X-a D si a XI-a D in cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului (SNV) ce va avea loc în perioada 9 - 15 mai 2011.

      Traseul este dat in imaginea de mai sus:
      1. vom recolta si depozita in saci elementele deseu aruncate la intamplare pe acest traseu;
      2. Primaria Rediu va transporta sacii umpluti intr-un loc special pentru depozitat gunoi;
      3. vom recolta apa din cele 11 fantani intalnite pe acest traseu pe baza de proces verbal semnat cu proprietarii de fantani, pentru a o analiza la OGA (Oficiul de Gospodarire a Apelor Prut) si vom informa Primaria si pe cetatenii consumatori asupra calitatii apei potabile;
      4. vom difuza materiale promotionale privind depozitarea gunoiului, rolul apei in natura si influenta apei din fantani asupra sanatatii;
      5. vom amplasa 16 colivii pentru veverite si pasari - 8 in Padurea Rediu si 8 in Padurea Tautesti pe langa care vom trece;
      6. ajunsi la Horlesti vom organiza un picnic.
      Daca timpul va fi nefavorabil activitatile vor fi reluate luni 9 Mai si marti 10 Mai 2011

      Partenerii din Scoala "George Poboran" Slatina si-au propus sa deruleze proiectul Comenius Mobilitati Multiple 2009-2011 “Vivre ensemble dans une Europe vive” cu tema protectia mediului, cu care sa participe in comun la Saptamana Comenius proiect ce vizeaza activitati de colaborare si educatie nonformala. Iata continutul activitatilor derulate de ei cuprins in imaginile de mai jos.


      Plantarea si intretinerea pomilor din livada scolii

      Prof. Mariana Iordan supervizand activitatile din proiectul de mediu Comenius Multilateral

      Cultivarea gardului viu din fata Scolii "George Poboran" Slatina

      Intretinerea straturilor cu flori                                                  Ecologizarea gradinii scolii

      Rezultatele proiectului
      1. Speram intr-o mai buna instruire practica a elevilor, o comportare mai civilizata, o atitudine corecta, cetateneasca in raport cu mediul inconjurator,
      2. O dezvoltare a sentimentului de protectie, de apartenenta la cetatenia europeana (aceasta insemnand drepturi , obligaţii şi participarea la viaţa politică, cetăţenia europeană vizează consolidarea imaginii şi a identităţii Uniunii Europene şi implicarea mai profundă a cetăţeanului în procesul de integrare europeană. Cetăţenia europeană are la bază principiile comune ale statelor membre, incluse în Tratatul de la Amsterdam: principiul libertăţii, principiul democraţiei, principiul respectării drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale şi principiul statului de drept, drepturi ce decurg din drepturile fundamentale ale omului şi drepturile specifice acordate cetăţeanului european (drepturi de liberă circulaţie şi drepturile civice)).
      3. Se va stabili o mai buna relatie de colaborare intre scoli la nivel national;
      4. O mai buna cunoastere a mediului european si a modalitatilor de educare a elevilor.

      Efecte scontate ale proiectului
      • Persoanele implicate vor invata si aplica protectia sanatatii si a mediului;
      • Elevii vor avea o grija mai mare privind curatenia in clasa, in scoala si in oras.

      Resurse/materiale necesare
      O parte din instrumentele de lucru in curtea scolii vor fi puse la dispozitie de administratia scolii. Am inclus in necesar urmatoarele alte instrumente necesare dar pe care scoala nu le detine:
      • 10 greble
      • 6 lopeti
      • 6 sape 
      • 100 saci plastic/impletiti 
      • 140 perechi manusi 
      • o roaba constructii
      •  materiale pentru confectionat 20 colivii
      • taxa analiza a 11 probe de apa de fantana 
      • confectionarea 400 materiale promotionale privind protectia mediului
      • Tehnoredactare/imprimare
      • Apa potabila 50 sticle 0,5 l 
      • Cheltuieli de intoarcere cu maxi-taxi
      • Materiale de prim ajutor si medicamente de uz imediat.
      Ele vor putea fi achizitionate numai din donatii sau sponsorizari ale membrilor Asociatiei "Voluntarii Normalisti" Iasi.
      Mizam pe participarea majoritatii elevilor celor sapte clase si a elevilor scolii ce au domiciliul in satele Breazu, Rediu, Tautesti si Horlesti.
      Asteptam sugestii de imbunatatire a proiectului din partea participantilor.
      Am propus partenerilor din proiectul Comenius Mobilitati Multiple 2008-2010 participarea comuna in Saptamana Comenius la activitati de colaborare si educatie nonformala a caror rezultate sa le expunem pe blogul comun http://voluntariinormalisti.blogspot.com .
      Coordonatori
      Prof. Alexandru Sebastian - Scoala Normala "Vasile Lupu" Iasi
      Prof. Maria Iordana - Scoala cu clasele I-VIII, George Poboran , Slatina Jud. Olt


      Semneaza pentru acest parteneriat:
      • ISJ IASI
      Municipiul Iaşi, Strada Nicolae Bălcescu, nr. 26 Judeţul Iaşi
      Cod poştal: 700117 Centrală: 0232-268014 / 0232-268015 / 0232 - 268019 INSPECTOR RESPONSABIL PROIECTE EDUCATIVE- prof. Gabriela Conea
      • Asociatia “Voluntarii Normalisti” Iasi Aleea Mihail Sadoveanu nr.46 cod 700489 presedinte/ - prof. Alexandru Sebastian

      • Scoala Normala “Vasile Lupu” Iasi Aleea Mihail Sadoveanu nr.46 cod 700489     Director-prof. Mihaela Ungureanu

      • ISJ OLT  Slatina, str. Ec. Teodoroiu, Nr. 64 B . Tel: 0249-410.927, 0249-412.314 . Fax: 0249-412.801 . e-mail: secretariat@isjolt.ot.edu.ro . web: isjolt.ot.edu.ro
      Inspector responsabil proiecte educative

      • Scoala cu clasele I – VIII, "George Poboran" - strada Prelungirea Tunari nr.4 din Slatina, jud. Olt  Director prof. Sandulescu Constantin          Coordonator la nivelul scolii- prof. Maria Iordana 
      • S.C. Compania Romprest Service S.A. Otopeni - Calea Bucurestilor nr.224 E Aeroportul International "Henri Coanda" Bucuresti
      •  Primaria Rediu - Judetul Iasi - primar Vasile Haidau

         MATERIALE UTILIZATE

           
          AFISUL PROMOTIONAL-Pliant ce va fi inmanat fiecarui cetatean intalnit in cale.
          Testul de cunostinte despre mediu l-am folosit mai mult ca prilej de  a discuta pe marginea problemei, o parte din raspunsurile sugerate/bifate avand rolul de a duce in derizoriu problema, rolul moderatorului fiind tocmai in a accentua gravitatea problemei protectiei mediului si a incita creativitatea participantilor la a gasi solutii si raspunsuri convingatoare si nu paleative. 

            Asa am inceput


            Actiunea "ecologizarea DJ282"


            Actiunea "Colivia"


            PICNIC

            sâmbătă, 23 aprilie 2011

            Istoria Postei Romane




            Proiectul "Istoria Postei Romane" se deruleaza conform unui parteneriat semnat intre Scoala Normala "Vasile Lupu" Iasi, Asociatia "Voluntarii Normalisti" Iasi si Posta Romana pe toata perioada anului 2011. O parte a acestui program a cuprins si excursia organizata in 15 si 16 aprilie 2011 la Lepsa - Vrancea si  Bucuresti ocazie cu care 43 de elevi ai Scolii Normale "Vasile Lupu" Iasi inscrisi in acest proiect au vizitat Muzeul Postei Romane, Complexul muzeal Cotroceni, Muzeul cartografiei si au facut o scurta trecere in revista a institutiilor si monumentelor intalnite pe traseul urmat intre muzeele mai sus amintite.

            Costul excursiei a fost sponsorizat de Posta Romana prin Asociatia "Voluntarii Normalisti" Iasi. Expunem intr-un album demonstrativ imagini din timpul pregatirii proiectului, din timpul derularii lui si rezultatele lui cuprinse in revista POSTASUL numarul din februarie 2011 pe coperta careia se pot vedea elevii Scolii Normale "Vasile Lupu" Iasi din clasa a VI-a participanti la proiect.


            Pentru implicarea in acest proiect Asociatia "Voluntarii Normalisti" Iasi a primit DIPLOMA pentru implicarea in organizarea cu succes a proiectului national "Istoria Postei" organizat de Compania Nationala Posta Romana S.A. cu sprijinul Ministerului Educatiei Cercetarii Tineretului si Sportului.

            joi, 21 aprilie 2011

            INVITATIE - Campania de primavara "Saptamana Comenius 2011"

            Institutul de Stiinte ale Educatiei Tehne - Centrul pentru Inovare in Educatie eTwinning Romania www.etwinning.ro
            In perioada 2-9 mai a.c. in scolile din Europa se desfasoara campania Saptamana Comenius 2011

            La nivel european, sunt derulate mai multe  actiuni dedicate ideii de colaborare.
            Informatii despre programul Comenius al Uniunii Europene, idei , sugestii despre cum puteti participa la activitatile organizate la nivel european in cadrul Saptamanii Comenius si pagina de inscriere sunt disponibile pe situl dedicat (http://www.comeniusweek.eu). Cateva adrese utile pentru profesori si elevi pot fi gasite aici.

            La nivel national, Centrul pentru Inovare in Educatie (Centrul eTwinning  Romania),  impreuna cu Institutul de Stiinte ale Educatiei (partener al Centrului), invita cadrele didactice si elevii participanti la Actiunea eTwinning sa sarbatoreasca impreuna ideea de colaborare europeana in cadrul parteneriatelor scolare. In acest sens, lanseaza urmatoarele activitati:

            1. Concursul "Cel mai bun proiect eTwinning “ Comenius", adresat cadrelor didactice, vizeaza proiectele desfasurate/in desfasurare in cadrul unui parteneriat Comenius in  perioada septembrie 2009 - mai 2011.

            Cadrele didactice interesate sunt rugate sa trimita un mesaj pe saptamana_comenius2011@yahoo.com, avand ca subiect "proiecte eTwinning-Comenius",  o prezentare a proiectului, in format Word, de maximum 1,5 pagini. Descrierea trebuie sa contina, pe langa datele proiectului (parteneri, tema, obiective, perioada de desfasurare, activitati, produse finale, implicarea elevilor, trimiteri/link-uri la produsele activitatilor), si consideratii privind beneficiile imbinarii celor doua actiuni - eTwinning si Comenius.

            Cel mai bun proiect eTwinning-Comenius va fi premiat cu o invitatie de participare la Atelierul de dezvoltare profesionala din Lituania, 10-12 iunie 2011, adresata profesorului care a completat formularul de concurs. In cazul in care mai multi profesori inscriu in competitie acelasi proiect, se va premia cea mai buna candidatura (cea mai buna caracterizare a proiectului). Sunt eligibile si vor fi evaluate doar aplicatiile trimise in intervalul 2-9 mai, care indeplinesc cerintele enuntate, rezultatele urmand a fi anuntate in data de 18 mai.

            2. Concursul "Saptamana colaborarii", dedicat cadrelor didactice care inscriu activitati pe situl Saptamanii Europene Comenius 2011 http://www.comeniusweek.eu/ro/pub/about.htm

            Pentru a participa la acest concurs, cadrele didactice sunt invitate sa trimita pe saptamana_comenius2011@yahoo.com, avand ca subiect "Saptamana colaborarii", o relatare insotita de o fotografie/ trimiteri youtube ce prezinta desfasurarea activitatilor derulate si anuntate pe site, in cadrul "Saptamanii Comenius 2011". Descrierea activitatii/activitatilor trebuie redactata in format Word (maximum o pagina) si trimisa in intervalul 9-18 mai la adresa mentionata.

            Vor fi acordate 3 premii, constand in materiale promotionale pentru cadrul didactic aplicant si elevii implicati in activitate. Rezultatele vor fi publicate pe situl national in data de 30 mai.

            3. Concurs de postere "Cu eTwinning si Comenius prin Europa", adresat elevilor.

            Posterul trebuie sa ilustreze experienta elevilor privind colaborarea in cadrul proiectelor eTwinning si/sau Comenius. Posterul in format pdf sau jpg (max 2MB)  va fi trimis de cadrul didactic coordonator (nu de elevi), ca fisier atasat, pe adresa concursului (elevi_saptamana_comenius@yahoo.com), subiect "poster", in perioada 2-9 mai. Posterul poate fi o lucrare de grup sau individuala. In cazul in care este realizat de mai multi elevi, va rugam precizati in textul emailului numele tuturor elevilor implicati. Vor fi acordate 3 premii, constand in materiale promotionale pentru elev/elevi si intr-un stick de memorie pentru cadrul didactic coordonator (care trimite mesajul) si va fi anuntat in data de 18 mai.

            4. Concurs "Colaborarea intr-o carte postala", adresat elevilor.

            Cartea postala va fi o lucrare individuala, care va ilustra ideea de colaborare europeana si beneficiile acesteia, si  va fi adresata partenerilor de proiect (eTwinning/Comenius). Textul cartii postale va fi redactat in limba romana. Fisierul (cu dimensiune maxima de 2 MB)/link-ul trebuie trimis la adresa elevi_saptamana_comenius@yahoo.com, subiect "carte postala", in perioada 9-18 mai, urmand ca numele castigatorului sa fie publicat  pe situl national pe 30 mai. Vor fi acordate 3 premii: o camera web si doua stick-uri de memorie.