Ne-am pregătit cu de toate, am cumpărat cadouri hăinuțe, jucării, bomboane, caiete și prin grija Doamnei profesor Elena Mănuca si a D-lui profesor Sebastian Alexandru, îmbarcați în două mașini (una cu remorcă), cei zece elevi au pregătit, ambalat, încărcat, transportat și înmânat în prezența preotului din Chilișoaia și a altor autorități, peste 70 de pungi cu cadouri.
N-a lipsit un mic spectacol de colinde și obiceiuri de Crăciun, pregătite de aceiași elevi ai Liceului Pedagogic și de cei din Chilișoaia, Moș Crăciun și Polo (erau de față și doi delegați din Germania și Serbia).
Au participat 10 elevi de la clasele a IX-a B, a X-a A, a XII-a A si a XI-a E cărora le mulțumim pentru implicare în organizarea evenimentului.
Am putut citi pe fața acelor copii, imaginea bucuriei care reprezintă de fapt spiritul Crăciunului: să daruiești celor saraci din puținul ce-ți prisosește tot ce crezi că le poate fi util, pentru a te împlini sufletește prin acest gest.
Totul s-a înscris în categoria nenumăratelor actiuni anonime de voluntariat efectuate prin Asociația "Voluntarii Normaliști" Iași.
Iata cateva imagini doveditoare: